Unde sunt… vedetele de altădată ?
0Mai întâi în filmele clasice, chiar dacă pot dura aproape 4 ore, cu un intermezzo muzical la jumătate, ca în „7samurai” al lui Akira Kurosawa, de acum 70 de ani, pe care l-a prezentat japonezul Koreda (Shoptlifters: Palme d’Or), venit cu o casetă video, pe care înregistrase capodopera de la TV (și la noi fusese programat cândva, inclusiv la cinematecă) și îi făcuse și o cutie dintr-un puzzle de imagini cult. Toshiro Mifune, genial în rolul său de o mare versatilitate, de la umor la tandrețe, când apără de un clan de tâlhari niște țărani înfometați, din secolul 16. Regizorul al cărui cadru din „Rapsodie de august” e afișul acestei ediții, în 1954, luase consilieri pentru istorie, mânuirea săbiilor și a...cailor. Sala pe jumătate goală. Trist.
Apoi Meryl Streep, cu un master class, chiar dacă și Fremaux și ea au subliniat că nu vor să dea lectii, ci să împărtășească experiență. Sfatul pentru cei la început de carieră: Don t give up! (De 3 ori, ca o incantație) Nostim momentul când a imitat scena cu spălatul pe cap, (cu teama de hipopotam) , mai sexy decât orice altă clipă explicită de sex, din „Out of Africa”, devenind ea Robert Redford și moderatorul, cam chel și nepieptănat, cobaiul. Și tulburătoare amintirea din „Alegerea Sofiei” a lui Pakula. Ori ideea de divorțul, care a schimabat unghiul de abordare în SUA după „Kramer vs Kramer”, ea știindu-se cu o bună căsnicie, 4 copii și 5 nepoți.
Și apoi Faye Dunaway, prezentă la documentarul de o sinceritate dezrmantă, (și pare-se mare cinefilă, veniind adesea la vizionări, ca simplu spectator), cu bipolaritatea ei, și alcoolismul, cu un cuvânt obsedant în exprimare : persona. Ar fi fost, cred, ideală pentru Ingmar Bergman. Și apoi peliculele de o intensitate și o diversitate extraordinară de la „Bonnie și Clyde”, la „Network” (oscarizată), care te face să te îndrăgostești și să te ferești de televiziune, care a însemnat și una dintre cele mai celebre fotografii de învingătoare, pe malul piscinei, cu trofeul, pe un covor de ziare, concepută de cel care-i va fi o vreme soț, și cu care va înfia un băiețel, pe Liam Dunaway O ’Neill, marele noroc al vieții sale, de față la această premieră și mai ales foarte aproape de ea în momentele de cumpănă, ca atunci când n-a reușit să și regizeze, pentru cinema, „Callas” pisesa (care se joacă la București, cu Oana Pellea, la fel de intensă ca Faye.) Și n-a ratat din „Chinatown”, și foarte sulfurosul scenariu, cu Polanski ca regizor, care enervat că-i stă un fir de păr vertical, i-l smulge și se alege cu o căruță de înjurături pentru gestul nesăbuit, aplanat de Jack Nicholson și terminat cu o tocă și voaletă, ca să mascheze revolta capilară.
Și primul titlu din competiție, un alb-negru danez, sumbru, care se desfășoară după Marele Război, „Fata cu andreaua”, care amintește de barbarele avorturi, dar și cu pruncucidere și victime desfigurate, fizic și psihic.
Azi Coppola: Francis Ford (Va fi la un moment dat, tot la Cannes 77, ca regizoare și nepoata lui de bunic: Gia). Mult așteptat și deja ușor contestat pentru viața lui cea de toate zile! Păcat! E repetitiv! Și la Delon au încercat!
Irina-Margareta Nistor
Corespondent de cinema, la Cannes